Am fost aseara intr-un club bucurestean. Probabil multi il stiti dupa sigla cu Che Guevara. Muzica buna, atmosfera ok dar barmani de tot rahatul, dom’le. Nu era atata lume in cautare de o gluma buna, un dans nebun sau o privire galesa…Rezultat: la ora 2 fara ceva mai erau vreo 20 de oameni in club.
Un barman saritor se apuca se stranga zecile de sticle de bere goale, scrumierele pline ochi si resturile de pe mese. Tacticos, isi facea treaba in timp ce noi dansam. Hotarata sa iau o pauza de tigara observ ca masa era goala. Nu mai era nici un pachet de tigari. Ma duc enervata la barmanul ce tocmai se autoservea cu un alt pachet de tigari de la o alta masa si ii cer sa imi inapoieze pachetul din punga de gunoi. Imi vroiam tigarile atunci si repede. Incepe sa scotoceasca cu o lene si o viteza uluitor de mica…Kent? NU! Asta? Nu vezi dom’le ca asta e gol! Ti am zis ca e singurul pachet mic si patratos! Da sictirit din umeri si cauta cu aceasi incetineala enervanta. Zambeste incurcat si face semne ca nu il gaseste. Il cadorisesc cu o privire incruntata si il informez ca eu imi vreau tigarile inapoi in momentul asta. Si va trebui sa imi dea si pachetele prietenilor mei…Vizibil ofensat, barmanul da din umeri nevinovat si pleaca…Fug dupa el si ii cer tigarile din nou. Aceasi reactie. Ma uit la inaltimea lui medie, la parul slinos si privirea tampa. Il las in pace…Ma gandesc cat de obosit arata si cat de mult si-o dori sa ne caramnaibii toti sa poata pleca acasa. Ma chinui sa ii zambesc si ii spun un ,,multumesc” cu o voce mai dura decat as fi dorit sa sune.
Ma gandesc la A. A lucrat ca barman atatia ani. Oare cate faze infuzate cu o nesimtire carsa nu le-a servit clientiilor. In fond, fiecare se descurca cum poate. Metoda barmanului din El Comandante nu mi s-a parut cea mai stralucita. Ar fi putut sa isi ia oricand bataie pentru fazele astea. Dar macar a plecat acasa…
ganduri 