Train
Cand gandul imi zboara
Spre ceruri inalte
Te privesc in suflet si intreb:
De ce?
Cand noaptea te – adoarme
Si genele-s moi
Te fixez si iti ofer iubirea
ce nu o mai pot restrange.
Iti vad culorile vii
Si ma mir cum poti sa retii
Viata ce iti curge in vene urland:
De ce?
Simt suflul ce se dilata
Si-nlantuie roata de foc
Inima imi bate trezita din somn
Cum n-o va mai face vreodata…
Il aud cum ma cheama si striga
Ma roaga sa fug si sa-l prind
E trenul vietii mele si a lui
Ce ma poarta spre alte taramuri.
Dar noaptea se duce
Sarutul se termina ca clipa
Ceasul porneste si trenul se duce
Se duce si huruie
De ce?
Poezia este dedicata unui bun prieten care tace si le face. O pezie care ar fi trebuit sa o postez de mult, mult timp, dar viata e prea scurta petru pareri de rau. Asa ca ii multumesc pentru clipele in care a vorbit, pentru cele in care a tacut, pur si simplu pentru clipele in care a fost OM
Lasă un comentariu